O fetiță de patru ani se zbate între viață și moarte după ce a ajuns în stare critică la spital. Micuța prezenta răni grave la cap și față. Medicii sunt convinși că aceasta a fost victima unor agresiuni și au anunțat polițiștii. Aceștia au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
Oamenii legii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe pentru a stabili ce s-a întâmplat, iar mama fetiței le-a declarat că cea mică s-ar fi lovit după ce a căzut din pat.
Medicii au constatat însă că rănile nu corespund unei astfel de căderi, motiv pentru care medicii care au îngrijit-o au chemat poliția.
Fetița a ajuns la unitatea medicală din Târgu Jiu pe 8 februarie, fiind adusă chiar de mama ei. La prima evaluare, medicii au constatat leziuni severe la nivelul feței și capului și au intervenit pentru stabilizarea pacientei.
După efectuarea investigațiilor imagistice, cadrele medicale au decis transferul de urgență la un spital din Capitală, din cauza stării extrem de grave. O ambulanță a fost solicitată, iar copilul este acum internat la Spitalul „Marie Curie” din București, unde se află și mama sa, în vârstă de 20 de ani.
„Un copil în vârstă de 4 ani a fost adus, în data de 8.02.2026 la UPU, de către mama sa, o tânără de 20 de ani, cu domiciliul în județul Teleorman. Copilul era în stare foarte gravă. Prezenta un traumatism cranian grav, a fost stabilizat în UPU, i s-au făcut investigații imagistice iar medicii au decis transferul la București, la Spitalul Marie Curie, unde se află în prezent. Asistentul social din UPU a anunțat la scurt timp de la sosirea pacientei Poliția, o echipă prezentându-se la UPU” , a transmis Spitalului Județean Târgu Jiu.
Dosar penal pentru tentativă de omor
Potrivit primelor informații, tânăra nu este din județul Gorj, ci din Teleorman. Ea le-ar fi spus anchetatorilor că a venit la Târgu Jiu împreună cu copilul în scop turistic, fără a preciza de câte zile se află în zonă.
Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact cum s-au produs rănile și în ce împrejurări a fost agresată fetița.
Sursa national.ro
