Breaking
30 Jul 2026, Thu

Accident cumplit, soldat cu trei morți, între un camion și un microbuz de marfă

Acdom26

Trei persoane au murit, duminică, pe DN 6, între localitățile Cornea și Domașnea, în județul Caraș-Severin, în urma impactului dintre un camion și un microbuz de marfă.

Potrivit ISU Caraș-Severin, accidentul rutier s-a produs pe DN 6, între Cornea și Domașnea, fiind implicate un autocamion și un microbuz de marfă.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș și Punctului de Lucru Băile Herculane, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum si două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș.

În urma evenimentului rutier, din microbuz au fost extrase 3 victime decedate.

Șoferul camionului a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la spital de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.

Sursa jurnalul.ro