Ziua de 10 decembrie 1989 marchează o etapă esențială pentru înțelegerea evenimentelor care aveau să ducă la căderea regimului comunist din România. În spatele evenimentelor aparent disparate, coloanele de „turiști” sovietici care traversau țara, pregătirile pentru mitingul de la Iași și anunțul pastorului reformat Laszlo Tökes de la Timișoara, se contura o rețea complexă de tensiuni politice, informaționale și operative care anunțau sfârșitul unei epoci.
Încă dimineața zilei de 9 decembrie 1989, autoritățile române au observat pătrunderea pe teritoriul țării a unor coloane masive de autoturisme sovietice. Erau mașini aflate „în tranzit”, conform regimului care permitea străinilor să traverseze România în maximum 48 de ore, scrie istoricul Alex Mihai Stoenescu. Fenomenul a atras imediat atenția Ministerului de Interne. Mai ales că două coloane s-au oprit și staționat în suburbiile Iașului, altele s-au stabilit la Arad, Timișoara și Brașov, iar o altă coloană a intrat dinspre Iugoslavia.
Nu era o surpriză pentru Securitate, istoria se repeta! În anul 1968, la invazia Cehoslovaciei, România s-a confruntat cu un aflux neobișnuit de «turiști» provenind din blocul sovietic, majoritatea tranzitând granița dinspre Bulgaria, vecinul considerat, până atunci, cel mai puțin ostil din cadrul Pactului de la Varșovia. Acești vizitatori, pretinși bulgari, s-au concentrat suspect în jurul magazinelor situate în imediata vecinătate a Ministerului Apărării, fapt ce a condus ulterior la relocarea instituției. A fost primul moment în care s-a remarcat prezența masivă a unor tineri de vârstă militară, cu o condiție fizică excelentă și tunsori regulamentare, care alegeau să viziteze România tocmai în timpul crizei.
Fostul ministru al Turismului, Ion Stănescu, avea să ofere ulterior explicații semnificative pentru acest episod, dezvăluind că Nicolae Ceaușescu avea încă din vara lui 1989 informații privind o posibilă agresiune externă împotriva României. În acest context, s-ar fi ordonat măsura de a nu mai primi turiști din Ungaria. Stănescu a fost chiar convocat de Emil Bobu, care i-a comunicat decizia de anulare a contractelor turistice cu firmele maghiare. O decizie justificată prin rațiuni de securitate națională.
Ceaușescu uită de propriul ordin
Totuși, în scurt timp, Ceaușescu s-a răzgândit, acuzându-l pe Stănescu de „sabotaj economic” și uitând propriul ordin. În paralel, campanii de presă din Ungaria denunțau închiderea frontierelor românești. Această ambiguitate a lăsat frontierele deschise suficient pentru ca „turiștii sovietici” – despre care ulterior s-a dovedit că erau luptători ai forțelor speciale ale URSS – să pătrundă nestingheriți pe teritoriul țării.
Evenimentele ulterioare aveau să confirme suspiciunile: unii dintre acești „turiști” au fost identificați ulterior la Timișoara, Arad și București, în zonele-cheie ale revoltei. Premierul Petre Roman a confirmat, în 1990, că Serviciul de Informații Externe (SIE) documentase prezența acestor agenți speciali sovietici. România devenea, astfel, scena unei confruntări geostrategice în care controlul tranziției de la comunism nu era doar o chestiune internă.
„Intrările ilegale în țară s-au făcut mai numeroase decât „fuga” peste graniță. Securitatea din Timișoara informase superiorii, cu vreo două săptămânii mai înainte, și că „turiști basrabeni” au împânzit zona sub acoperire de bișnițari. În acea lună, între intrările și ieșirile turiștilor sovietici, rezulta o diferență de circa 25.000 de persoane, multe retrase abia în toamna lui 1990”, preciza Lavinia Betea în cartea „Ceaușescu și epoca sa”.
Tot în 10 decembrie 1989, la Iași, liderii Frontului Popular Român (FPR) au decis organizarea unei manifestații publice în Piața Unirii. Inițiatorii, Ștefan Prutianu, Titi Iacob și Cassian Maria Spiridon, au redactat manifeste și o proclamație intitulată „Chemare către toți românii de bună-credință”, un text profund anticeaușist care critica starea economică, condițiile muncitorilor și distrugerea culturii române.
Au fost confecționate manual sau la mașina de scris câteva mii de fluturași care chemau populația la protest în ziua de 14 decembrie, la ora 16:00. Distribuirea lor s-a făcut prin metode ingenioase: în cutiile poștale ale blocurilor, la căminele studențești sau direct prin rețele de contact personal. Unele exemplare, numerotate greșit, indicau data de 16 decembrie și erau semnate de un misterios „Front al Salvării Naționale” – o denumire care avea să reapară peste câteva zile, dar în alt context.
Este semnificativ faptul că liderii de la Iași afirmau ulterior că textul inițial al proclamației provenea de la o structură numită UKSS (Uniunea Comunistă Sovietică pentru Solidaritate) și că aceștia l-au adaptat, schimbând data și semnătura pentru a evita confuzia cu organizațiile pro-sovietice. În mod paradoxal, documentul care a circulat la Iași este considerat primul program al Revoluției Române.
Timișoara – scânteia aprinsă de Laszlo Tökes
În aceeași zi, 10 decembrie 1989, în Timișoara, pastorul reformat Laszlo Tökes anunța în biserica sa că va fi evacuat de Miliție pe 15 decembrie, ca urmare a criticilor aduse regimului Ceaușescu. În semn de solidaritate, credincioșii săi au decis să organizeze o veghe de protest, chemând comunitatea maghiară și română să se adune pașnic în fața parohiei.
Conform documentelor Securității, anunțul pastorului era sincronizat cu o acțiune planificată în Ungaria, menită să creeze un lanț uman de solidaritate peste graniță, între Gyula și Timișoara. Astfel, tensiunile etnice și religioase se împleteau cu interesele politice regionale într-un context extrem de fragil.
În noaptea de 10 spre 11 decembrie, „persoane neidentificate” au împrăștiat în Timișoara manifeste anticeaușiste: „Jos dictatura!”, „Moarte tiraniei!”, „Moarte dictatorului!”. Dimineața următoare, Miliția Județeană a fost mobilizată complet pentru a aduna miile de hârtiuțe răspândite pe străzile orașului.
Conținutul acestor manifeste era identic cu cel al fluturașilor de la Iași, iar Securitatea a tras concluzia că ambele serii proveneau din aceeași sursă: agentura sovietică activă în România. Această concluzie avea să alimenteze, ulterior, multiple teorii privind implicarea URSS în destabilizarea regimului Ceaușescu, dar și în orientarea controlată a Revoluției.
Un raport preliminar al SRI privind evenimentele din 1989
Raportul SRI: „Începând cu data de 9 decembrie 1989, numărul «turiştilor» sovietici în autoturisme particulare a crescut vertiginos (…) Majoritatea ocupanţilor autoturismelor se aflau «în tranzit spre Iugoslavia», dar unora nu li s-a permis intrarea în această ţară, întrucât la bordul maşinilor s-au depistat arme (…) Există şi date care nu lasă dubii asupra calităţii ocupanţilor.
Cu ocazia unor controale efectuate de organele de poliţie ale judeţului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majorităţii «turiştilor» (…) În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj. (…)
Astfel, 10 decembrie 1989 rămâne o dată-cheie în cronologia căderii regimului Ceaușescu: ziua în care tensiunile latente s-au întâlnit cu decizia, curajul și planul – al unora vizibil, al altora ascuns – de a schimba destinul României.
Sursa evz.ro
