Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs, luni la prânz, în zona seismică Vrancea. Potrivit INFP, cutremurul a avut loc la ora 11.52, la 13 km față de Râmnicu Sărat.
Un cutremur de magnitudine 4,8 a avut loc luni în zona seismică Vrancea potrivit datelor publicate de emsc-csem.org. S-a resimțit inclusiv în Capitală.
Potrivit datelor publicate de Centrul Euro-mediteranean de seismologie, cutremurul a avut loc la ora 11:51, la 54 de kiloemtri nord-vest de Buzău și la 10 km nord de Nehoiu.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a transmis că seismul a avut o magnitudine de 4,8 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 124,1 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 54km S de Buzau, 58km E de Brasov, 60km SE de Sfantu-Gheorghe, 62km N de Ploiesti, 72km S de Focsani, 90km NE de Targoviste
Seismul s-a produs la 13 kilometri de Râmnicu Sărat și s-a resimțit și în Republica Moldova și Ucraina.
„S-a detectat un cutremur în zona seismică Vrancea, cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km. Efectele cutremurului se vor simți diferit în funcție de locația în care vă aflați”, a anunțat și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Bucureștenii descriu cum au simțit cutremurul
Un cutremur de 4,8 pe scara Richter, care s-a resimțit până în București și Ilfov, a stârnit panica în rândul populației. Rețelele de socializare s-au umplut de mesaje alarmiste și constatări postate de cei care au simțit luni cutremurul.
„L-am simțit, e primul pe care îl simt de vreo 11 ani. O smucitură…, spune un locuitor din Tunari.
Și la mine s-a simțit în Calea Vitan, spune un cititor.
Eu am simțit, s-a mișcat scaunul cu mine, spune altcineva.
Da, dar am crezut ca mi se pare, stau la etajul 10, adaugă alt cititor.
„A fost ca o bufnitură zgâlțâită… S-a mișcat scaunul cu mine!”, a spus altcineva.
Sursa national.ro