Y2Q2ODIxZTA3N2YzMzAzZDc4NjUyZTExYQ==.thumb

România se află acum în mijlocul unui nou val de caniculă, cu temperaturi de până la 40 de grade. În ultimii 60 de ani, țara a trecut de la veri unde valurile de căldură erau rare, la cele în care sunt și peste 20 de zile cu temperaturi extrem de ridicate. 

  • Valul de căldură este perioada de cel puțin șase zile consecutive în care temperaturile normale sunt mult peste acea perioadă a anului.
  • „Valurile de căldură nu mai sunt doar episoade izolate ale unor veri neobișnuit de calde. Privite pe parcursul mai multor decenii, ele oferă una dintre cele mai clare imagini asupra modului în care se schimbă clima României”, spune cercetătoarea Monica Ioniță-Scholz de la Institutul Alfred Wegener pentru Cercetări Marine și Polare din Bremerhaven, Germania.
  • În câteva județe din Transilvania, dar și în Maramureș, numărul de zile cu valuri de căldură a crescut enorm în ultimii 60 de ani.

Anii 70 aproape că nu au avut valuri de căldură

Conform unei analize făcute de cercetătoarea din Germania și publicată în  InfoClima.ro, cele mai lungi valuri de căldură din istorie au durat peste 15 zile, în ani precum 2012, 1946, 2015, 1952, 2007 sau 2023.

În anii 60 ai secolului trecut erau rare valurile de căldură, iar perioada 1971-1980 a avut câteva veri extraordinar de reci. În anii 80, a crescut numărul valurilor de căldură, dar o creștere mai pronunțată s-a văzut după 1991, în special în Oltenia, Maramureș și nordul Transilvaniei.

După 2000, lucrurile s-au schimbat radical, verile foarte calde au apărut tot mai des, iar după 2011 au fost numeroși ani foarte calzi și recordurile s-au înmulțit.

Transilvania s-a încălzit cel mai mult

În ce județe a crescut cel mai mult numărul de zile cu valuri de căldură între 1961 și 2024?

Bistrița-Năsăud a fost pe primul loc, cu 27 de zile în plus. Alte câteva județe s-au ales cu 26 de zile foarte calde în plus, în șase decenii: Satu Mare, Cluj și Alba

25 de zile în plus sunt în Mureș, Tulcea, Dâmbovița și Vâlcea.  La București au fost 21 de zile în plus, iar în Călărași, Neamț și Teleorman au fost cu 17 zile calde în plus.

În Bistrița-Năsăud, care deschide topul județelor din România cu cele mi multe zile de valuri de caniculă, în iunie 2022, la stația meteo era depășit recordul lunar de căldură care data de la 1928. Temperatura înregistrată atunci la stația meteo din Bistrița a fost de 34,9 grade Celsius. Acel record a fost depășit din nou pe timpul caniculei de la final de iunie 2026, când au fost 36 de grade Celsius.

„Per ansamblu, clima nu se schimbă doar prin creșterea temperaturii medii, ci și prin schimbarea extremelor. Iar acestea sunt cele pe care societatea le resimte cel mai puternic: în sănătate, agricultură, ecosisteme, consumul de energie și viața de zi cu zi. Un an foarte cald poate fi o excepție; mai multe decenii care evoluează în aceeași direcție spun însă o poveste climatică”, afirmă cercetătoarea Monica Ioniță-Scholz.

Cele mai calde veri au fost după 2020

Datele ANM arată că temperatura medie pe țară în timpul verii a fost de +21,3 C pentru perioada 1991-2020. În cea mai rece vară, în anii 70, media pe țară a fost de sub 18 grade Celsius.

Cea mai caldă vară a fost în 2024, cu o medie de +24,2 C, urmată de verile din anii 2012 și 2022. Vara anului trecut a fost pe locul patru.

În top zece cele mai calde veri din ultimii 125 de ani, o singură vară a fost din vechime (faimoasa vara a lui 1946) și tot una singură a fost între 2000 și 2010 (vara lui 2007, când au fost temperaturi de peste 44 de grade Celsius). Opt dintre cele mai calde zece veri au fost în ultimii 14 ani.

Sursa news20.ro

PopCash.net