By Stoiadin Doru 
Bazele pe care s-a clădit prosperitatea europeană post-Război Rece au dispărut. Timp de aproape treizeci de ani, rețeta succesului a fost simplă, dar riscantă: energie ieftină importată din Rusia, securitate externalizată către Statele Unite și piețe de export masive și în continuă expansiune, în special în China. Astăzi, toate aceste trei elemente aparțin trecutului.
Uniunea Europeană se află în fața unui moment de cotitură. Fie își reinventează modelul de creștere economică, fie acceptă resemnată statutul de muzeu industrial.
Blocul comunitar se găsește prins într-o menghină geopolitică și tehnologică între o Americă protecționistă și o Chină care domină autoritar lanțurile de aprovizionare.
Politica industrială americană a atras și continuă să atragă capitalul european. SUA oferă companiilor europene energie mai ieftină, piețe mai omogene și un sprijin financiar direct, lipsit de birocrația sufocantă de la Bruxelles.
Pe de altă parte, China a trecut de la statutul de „fabrică a lumii” și piață de desfacere pentru mașinile germane, la cel de concurent direct și feroce în sectoarele cu valoare adăugată ridicată. Invazia vehiculelor electrice chinezești pe piața UE a demonstrat o realitate dureroasă: în timp ce Comisia Europeană scria directive și standarde de mediu, Beijingul subvenționa masiv cercetarea, extracția de pământuri rare și producția de baterii.
Sindromul reglementării excesive și deficitul de inovare
Un alt punct critic al actualului model european este iluzia că leadership-ul global se poate obține prin standardizare fiscală și legislativă. Uniunea Europeană a devenit cel mai mare exportator de reglementări din lume (efectul Bruxelles), de la GDPR la normele stricte privind inteligența artificială și taxarea carbonului la frontieră (CBAM). Cu toate acestea, nu poți reglementa o industrie pe care nu o deții. Niciuna dintre primele zece companii tehnologice ale lumii nu este europeană. Start-up-urile europene din domeniul deep-tech sau al biotehnologiei continuă să migreze către Silicon Valley în momentul în care au nevoie de finanțare pentru extindere (scale-up).
Banii cetățenilor europeni stau blocați în depozite bancare sau în obligațiuni guvernamentale, în loc să finanțeze inovarea. Lipsa unei Uniuni autentice a Piețelor de Capital face ca fragmentarea financiară de-a lungul granițelor naționale să acționeze ca o frână permanentă. Un antreprenor din București, Paris sau Varșovia se lovește de 27 de sisteme juridice și fiscale diferite atunci când încearcă să atragă finanțare transfrontalieră.
Securitate economică și autonomie strategică
Un nou model de creștere economică pentru Uniunea Europeană trebuie să plece de la premisa că economia și geopolitica sunt acum inseparabile.
În primul rând, noul model trebuie să prioritizeze o politică industrială comună și un fond suveran european permanent, alimentat prin emisiuni de datorie comună. Fără o capacitate fiscală centralizată dedicată investițiilor productive în infrastructura critică și tehnologii de vârf, decalajul față de SUA și China se va transforma într-o ruptură iremediabilă.
În al doilea rând, Green Deal trebuie reconciliat urgent cu competitivitatea. Dacă decarbonizarea înseamnă doar dezindustrializarea Europei și mutarea emisiilor în Asia, atunci strategia a eșuat.
În al treilea rând, integrarea reală a pieței interne rămâne resursa neexploatată a Europei. Deși ne mândrim cu o piață unică de peste 440 de milioane de consumatori, aceasta este profund incompletă în trei sectoare vitale: servicii financiare, energie și telecomunicații. Avem nevoie de mari campioni europeni în aceste domenii, capabili să concureze la scară mondială.
Sursa national.ro