PTQ0MCZoYXNoPWMzMzQ4OWMzYTMxNmI5N2IxNjk4NTIyNWMxYjEyZTc1.thumb

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost înjunghiat mortal de către fiul său, duminică seara, pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Victima lucra ca poliţist examinator în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPIV) Neamţ.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 50 de ani, poliţist în cadrul SPCRPIV Neamţ, în timp ce se afla pe bulevardul Mihail Eminescu, din municipiul Piatra-Neamţ a fost înjunghiat cu un cuţit de către fiul său, în vârstă de 22 de ani. La faţa locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ care a declarat decesul bărbatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Suspectul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Sursa jurnalul.ro