O femeie a fost la un pas să-și ucidă pruncul pe care îl considera „handicapat” din simplul motiv că fusese născut prematur. Bătut crunt de mama biologică, copilul a fost salvat de bunica paternă, care a sunat la 112 și la numărul special pentru copilul abuzat, 119. Singura „explicație” bâiguită de agresoare în fața instanței a fost că fusese, la rându-i, bătută de concubin. Judecătorii nu au reușit să-i găsească nicio circumstanță atentuantă, condamnând-o la închisoare.
Andreea Roca (29 de ani) îl cunoștea pe C.R.T. din liceu. Fuseseră prieteni, dar se despărțiseră. Au reluat legătura în 2023, când au plecat împreună la muncă în străinătate. S-au întors după scurt timp în țară și locuiseră o vreme la București. Femeia rămăsese însărcinată și născuse prematur, la doar 26 de săptămâni, doi gemeni, în februarie 2024. Copiii au rămas internați în spital, până să ajungă la stadiul de dezvoltare necesar pentru a putea fi externați. Roca și-a lăsat copiii în spital și și-a văzut de viață. Cei doi prunci au fost externați pe 3 iunie 2024, fiind preluați de tată și de mama acestuia și aduși la Tomești. În octombrie, a venit și Andreea Roca, aceasta reluând legătura cu tatăl copiilor. Relațiile dintre ei erau însă tensionate. Se certau des, așa că femeia a plecat. S-a întors în ianuarie, deși relațiile cu iubitul său nu se amelioraseră în niciun fel. Și-a preluat rolul de mamă, interzicându-i concubinului și mamei acestuia să se ocupe de copii, inclusiv pentru a-i schimba sau hrăni. Totodată însă, spunea că nu-și iubește copiii, că ea vrea copii normali, iar nu „handicapați”. Pe când se afla încă la București, tinerei îi fusese recomandat un tratament psihiatric, pentru a-i stabiliza starea emoțională. Renunțase însă la el.
„Taci, du-te la dracul să te ia!”
La începutul lunii februarie a anului trecut, C.R.T. s-a internat cu unul dintre copii în spital, timp de două săptămâni, Andreea Roca rămânând acasă cu celălalt. După scurt timp, bunica a observat o rană pe buza superioară a copilului, aceasta fiind vânătă și umflată. A întrebat-o pe Roca ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a răspuns că era vorba de o reacție alergică la Paduden. Apoi, pe 19 februarie, a văzut că piciorul stâng al acestuia era umflat de la șold până la genunchi. În noaptea care a urmat, bunica și-a auzit nepoțelul plângând, iar pe mama acestuia țipând la el: „Taci, du-te la dracul să te ia! Handicapatule, mori odată că m-am săturat!”. Îngrijorată, bunica s-a dus în camera copilului, găsindu-l într-o stare fizică gravă, cu vânătăi și umflături pe față, mâini și picioare. A sunat imediat la 112, dar și la numărul unic de raportare a cazurilor de abuz asupra copiilor, 119. Deși Roca s-a opus ferm transportării copilului către o unitate medicală, accesta a ajuns totuși până la urmă la Spitalul de Copii.
Obișnuiți să vadă copii în suferință, medicii au fost totuși șocați. Copilul era plin de vânătăi și zgârieturi. Unul dintre oasele antebrațului stâng era fracturat. Pe celălalt se vedeau urmele unei fracturi mai vechi, care se sudase singură, prost. Și femurul stâng al copilului era fracturat, cele două bucăți ale osului fiind încălecate. Copilul era prost hrănit, anemic, suferind și de o tulburare digestivă. A avut nevoie de două luni și jumătate de îngrijiri medicale. Timp de mai bine de o lună a rămas internat, perioada aceea reprezentând un adevărat coșmar pentru micuț, care s-a îmbolnăvit de pneumonie și s-a confruntat și cu probleme serioase de alimentație, ajungând să fie hrănit cu sonda. Costul tratamentelor aplicate de medici a depășit în final 110.000 lei.
În fața judecătorilor, ea a afirmat că este o mamă bună
Andreea Roca a fost trimisă în judecată pentru violență în familie. În fața judecătorilor, ea a afirmat că este o mamă bună, că își iubește copiii și că regretă cele întâmplate. Totuși, magistrații nu au putut să nu remarce că, imediat după internarea copilului, când C.R.T., îngrijorat, o întrebase ce a pățit acesta, ea îi răspunsese nonșalant, în timpul unei discuții pe WhatsApp „Da să moară mă doare fix în cur, să crape odată, are pe dracu să-l ia, orice ar avea mă doare fix în cot, hai pa”. Magistrații Judecătoriei au găsit-o vinovată, condamnând-o la 3 ani și 6 luni de detenție. Ea a fost obligată și la plata cheltuielilor medicale, precum și a unor daune morale în cuantum de 10.000 de euro față de copilul său.
Sentința a fost contestată de Roca, aceasta cerând reducerea pedepsei la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării. Ea a solicitat să se aibă în vedere circumstanțele atenuante, dar și faptul că, înainte de a săvârși fapta, fusese agresată de nenumărate ori de fostul soț.
Ce spune legea?
Codul Penal recunoaște ca circumstanțe atenuante săvârșirea infracțiunii sub imperiul unei puternice emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, depășirea limitelor legitimei apărări, depășirea limitelor stării de necesitate, precum și eforturile depuse de infractor pentru diminuarea consecințelor infracțiunii ori împrejurările în care a fost comisă aceasta, în stare să diminueze gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Magistrații Curții de Apel, care au analizat contestația depusă de Roca nu au putut găsi însă niciun semn că femeia ar încercat cumva să repare răul făcut. Ea nu manifestase nici măcar acea căință căutată de judecători ca semn de îndreptare. Apoi, nici nu se putea pune problema unei provocări din partea pruncului agresat sau de vreo legitimă apărare împotriva unui atac din partea acestuia. Eventualele violențe suferite de femeie din partea concubinului nu puteau nici ele să justifice în vreun fel comportamentul acesteia față de propriul copil. „Chiar și într-o astfel de situație, este cert că inculpata era persoana care trebuia să îl protejeze pe copil şi să aibă sentimente de reală afecţiune faţă de minor și nimic nu poate justifica acțiunile sale violente. Nimic din ansamblul faptic redat de instanța de fond nu justifică reținerea vreunei circumstanțe atenuante, Curtea apreciind dimpotrivă că instanța de fond a dat dovadă de clemență”, au arătat judecătorii. Apelul declarat de Roca a fost respins, iar sentința Judecătoriei a rămas definitivă.
Sursa ziaruldeiasi.ro