MTg1YWY2YTBiMjU0NzU5M2ZjYTc1ODA5MzU3ZDI=.thumb

Iranul ar fi decis să se retragă de la Cupa Mondială din 2026, potrivit presei din Israel, însă anunțul nu a fost confirmat oficial.

Postul Canal 12 susține că hotărârea este deja luată și urmează să fie comunicată public, în contextul tensiunilor militare tot mai puternice din Orientul Mijlociu. Semnalele au apărut încă de sâmbătă, când președintele federației de la Teheran, Mehdi Taj, a admis că „nu este probabil” ca echipa națională să mai poată participa la turneul final după evenimentele recente.

Situația este complicată și din punct de vedere logistic. Iranul fusese repartizat în Grupa G, unde ar fi trebuit să joace împotriva Belgiei și Noii Zeelande la Los Angeles și cu Egiptul la Seattle, toate meciurile fiind programate pe teritoriul Statelor Unite. În plus, restricțiile de intrare pentru cetățenii iranieni ridică mari semne de întrebare inclusiv în privința accesului suporterilor.

Dacă retragerea se va confirma, regulamentul FIFA prevede înlocuirea echipei cu o selecționată alternativă, de regulă cea mai bine clasată formație necalificată din aceeași confederație. În acest scenariu, marea beneficiară ar putea fi naționala Emiratelor Arabe Unite, pregătită de Cosmin Olăroiu. EAU a fost echipa asiatică cel mai bine clasată dintre cele eliminate în preliminarii și ar putea primi un loc direct în turneu.

Există însă și o variantă alternativă analizată: promovarea Irakului, care a trecut de Emirate în barajul continental și urmează să joace un baraj intercontinental. Decizia finală ar aparține FIFA, în funcție de momentul și forma oficială a unei eventuale retrageri iraniene.

Pentru Cosmin Olăroiu, o astfel de evoluție ar însemna o revenire spectaculoasă în cursa pentru Mondial, după ce selecționata sa ratase calificarea pe teren. Rămâne de văzut dacă situația geopolitică va duce la un boicot real sau dacă Iranul va găsi până la urmă o soluție pentru a participa la turneul final din vara lui 2026.

Sursa national.ro