Șeful primului serviciu secret din România avea 3 clase. În ciuda studiilor precare, Mihail Moruzov a reuşit să creeze o reţea de spioni care concura în secolul trecut cu cele ale marilor puteri europene, cu care a capturat agenţi nemţi şi a cules informaţii importante pentru front.
Om de încredere al lui Carol al II-lea, a sfârşit împuşcat de legionari într-o celulă de la Jilava, în 1940, în timp ce pregătea o alianţă a serviciilor secrete române, italiene şi germane.
Chiar dacă a trăit învăluit în mister, istoricii au reuşit să desluşească traseul profesional al lui Mihail Moruzov şi l-au caracterizat drept un mare patriot, informaţiile culese de el fiind de importanţă vitală pentru statul român.
Părintele serviciilor secrete româneşti, Mihail Moruzov, se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în România. S-a născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, el fiind cel mai mic.
Tatăl lui, Nicolae, a fost preot vreme de patru decenii la biserica rusă din Tulcea. Mihail Moruzov a făcut doar trei clase primare, întrucât limba latină l-a împiedicat să-şi ducă mai departe studiile şi aşa a ajuns să continue lecţiile în particular, cum se obişnuia în acele vremuri.
Prima legătură a lui Moruzov cu activitatea de informaţii s-a făcut pe când era foarte tânăr, aşa acum ne spune profesorul universitar Cristian Troncotă, istoricul care a publicat documente inedite despre activitatea şi viaţa lui Moruzov în cartea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“.
Prima „Misiune“, din proprie iniţiativă
Cel mai important episod despre începurile sale este relatat, în cartea istoricului Troncotă, de Veniamin Moruzov, unul dintre nepoţii spionului, care a lucrat alături de el.
Într-o zi, Mihail, care avea 22 de ani, a observat o mişcare suspectă la biserica bulgărească din Tulcea. În duminica următoare, după ce s-a sfârşit slujba, s-a furişat în altar fără ca nimeni să-l observe. Şi a stat la pândă.
La miezul nopţii, în biserică a apărut preotul, apoi şi alţi bărbaţi. Din ascunzătoarea sa, el a aflat despre planul prin care populaţia bulgară urma să fie atrasă în acţiuni potrivnice statului român. „Dacă planul lor ar fi reuşit, provincia noastră dintre Dunăre şi mare urma să fie alipită Bulgariei“, se arată în volumul semnat de Cristian Troncotă.
Cu acest secret, Moruzov, un simplu cetăţean la vremea aceea, în 1909, a plecat a doua zi din biserică, apoi s-a dus la Poliţie să spună ce a descoperit. Aşa se face că a devenit un informator voluntar al Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, serviciu înfiinţat în 1908. Ulterior, s-a angajat aici ca „diurnist“.
Contraspionaj în Deltă
În 1916, a apărut Serviciul de Siguranţă al Deltei, condus de un tulcean. Necesitatea organizării lui venea de la faptul că Delta Dunării era graniţa dintre cele două fronturi ale Primului Război Mondial: al Antantei (n.r. – bloc politico-militar format din Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus) şi al Triplei Alianţe (n.r. – încheiată între Germania, Austro-Ungaria şi Italia). „Era un loc foarte bun unde Germania putea să-şi plaseze agenţii“, spune Cristian Troncotă.
În 1917, Moruzov, care era deja angajat al Serviciul de Siguranţă al Deltei, a primit o misiune importantă de la şeful Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, de la Bucureşti: să creeze un serviciu de contraspionaj.
Acest lucru reiese dintr-o notă pe care Moruzov i-a trimis-o superiorului său din Capitală, în 1917: „Ca rezultat al delegaţiunei ce mi-aţi dat pentru organizarea şi conducerea serviciului de contraspionaj din Delta Dunării, am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie, împreună cu personalul ce mi s-a încredinţat, am plecat spre Deltă“.
După sfârşitul războiului, în martie 1918, Serviciul de Siguranţă al Deltei s-a transformat în Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, iar Mihail Moruzov a fost numit şef al acestei structuri.
În realitate, el funcţiona mai mult în zona Deltei Dunării, unde Moruzov avea deja o reţea de informatori printre contrabandişti.
În 1919, Mihail Moruzov a fost acuzat de delapidare a fondurilor Agenturii pe care o conducea, însă, la intervenţia prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, care ştia ce informaţii utile poate da Moruzov pentru ţară, a scăpat de proces.
Apoi, a fost chemat la Bucureşti să înfiinţeze un serviciu de Agentură pe tot cuprinsul ţării şi astfel a apărut, în 1924, Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, unde a activat până în anul 1940, când a fost asasinat de legionari.
Unul dintre foştii săi colaboratori, N. D. Stănescu, îl descria pe Moruzov: „Nu-i plăcea să vorbească decât foarte rar despre el însuşi, iar în dosarul său de la Serviciul Personal existau prea puţine acte, după cum este de adăugat că în jurul său se ţesuse o aureolă de mister, care prilejuieşte producerea de legende.
A trăit sub numele fals de inginerul Mihail Ştefănescu. Ca înfăţişare generală, aducea uneori şi într-o măsură cu Mussolini“. Informaţia apare în volumul „Cel mai mare spion din Istoria României“, scris de Ion Pavelescu.
Secretul lui Antonescu şi asasinarea
La începutul lui septembrie 1940, Mihail Moruzov a plecat la Veneţia, în Italia, la o întâlnire cu Giacomo Carboni, şeful Serviciului Secret Italian, şi cu Wilhelm Franz Canaris, şeful Serviciului de Spionaj Militar German, unde au discutat despre o colaborare între cele trei servicii.
Anterior, Canaris i-a spus lui Moruzov: „Am informaţii că regele Carol al II-lea va fi silit să abdice şi în locul lui va fi numit Ion Antonescu“. Acest lucru ar fi fost o piedică în calea unei alianţe, fiind cunoscute relaţiile deosebit de proaste dintre Moruzov şi Antonescu.
„Mă descurc eu cu el“, i-ar fi răspuns Moruzov. În timp ce se aflau la Veneţia, Ion Antonescu a fost numit în fruntea Guvernului, iar Carol al II-lea – debarcat.
În zadar Canaris a încercat să-l determine pe omologul român să-şi amâne întoarcerea în ţară până când aveau să se liniştească apele. Moruzov s-a întors în ţară şi, după o zi, a fost arestat. Legionarii se aliaseră cu Ion Antonescu, fiind proclamat Statul Naţional-Legionar, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forţă politică.
Aversiunea lui Antonescu faţă de şeful spionilor era veche. Moruzov ştia date compromiţătoare despre Antonescu: aflase că militarul era bigam. Pe lângă Maria, cu care era căsătorit în România, Antonescu mai avea o soţie la Paris.
Împuşcat în celulă
Mihail Moruzov a fost dus la arestul Poliţiei Capitalei, însă ulterior a fost transferat de legionari la Jilava, unde a fost închis în celula nr. 1, unde stătea singur. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie, un grup de legionari, avându-l în frunte pe comisarul Gheorghe Creţu, i-a împuşcat pe toţi cei 64 de miniştri închişi în 12 celule, care colaboraseră cu Carol al II-lea, dar şi pe Mihail Moruzov.
Toate cadavrele au fost înhumate noaptea, la repezeală. Trupul neînsufleţit al lui Mihail Moruzov a ajuns într-o groapă săpată pe o alee din Cimitirul Bellu, din Bucureşti.
După 11 ani de la moartea acestuia, Aurora Florina Moruzov, fiica lui Mihail Moruzov, a fost anunţată că tatăl său trebuie să fie dezgropat, pentru că urma să se toarne o alee pe locul mormintelor.
După moartea lui Mihail Moruzov, agentura secretă nu a putut fi reconstituită, întrucât acesta a refuzat să dezvăluie informaţii altcuiva în afară de Ion Antonescu, şeful Guvernului.
Cum mareşalul a refuzat să îi acorde o întrevedere, Moruzov a luat cu el secretul în mormânt.
Sursa mediaflux.ro