București – Nucii, specie protejată, tăiați din nou în Parcul IOR

Parc ior

Nucii, specie protejată, tăiați din nou în Parcul IOR. Efectele defrișărilor se vor simți generații întregi

Noi defrișări ilegale au fost semnalate la începutul lunii septembrie în zona retrocedată din Parcul IOR, una dintre cele mai controversate zone verzi din București. Asociația „Aici a fost o pădure / Aici ar putea fi o pădure” atrage atenția, într-un amplu comunicat de presă, că pe 1 și 2 septembrie au fost tăiați 31 de puieți de nuc, alături de lăstari de platan și alți arbori tineri precum tei, oțetari și corcoduși.

Un pretext fals: „cosirea ambroziei” Administratorul terenului, Sorin Tuță, a susținut că lucrările vizau combaterea ambroziei, însă plantele alergene au rămas neatinsе, iar tăierile s-au concentrat exclusiv pe arborii tineri.

Situația a fost sesizată Poliției Capitalei, însă agenții au preferat să accepte explicația administratorului fără verificări serioase.

Nucul – specie protejată prin lege

Specialiștii subliniază că tăierea drajonilor și puieților de nuc este ilegală, indiferent de vârsta lor.

Legea pomiculturii protejează nucul, iar HCGMB nr. 304/2009 prevede că orice intervenție asupra arborilor din București are nevoie de aviz, fără a face diferența între exemplare tinere și mature.

„Tăierea drajonilor de nuc este ilegală”, avertizează dr. peisagist Diana Culescu, membră a Asociației Peisagiștilor din România (AsoP).

Pe 3 septembrie s-au prezentat pe teren experți din cadrul Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei. Aceștia au concluzionat că nu e necesar aviz pentru taierile de ‘drajoni’, dar că se vor mai consulta pentru un punct de vedere oficial.

Efecte pe termen lung: pierdem un parc și o pădure urbană

Defrișările repetate din Parcul IOR nu înseamnă doar pierderea unor copaci tineri, ci și a capacității zonei de a se regenera natural.

Lăstarii de platan și puieții de nuc reprezentau șansa unei reveniri parțiale a parcului, după tăierile masive și incendiile din iarna trecută.

Eliminarea lor condamnă zona la degradare, cu efecte vizibile asupra calității aerului, biodiversității și confortului termic al cartierului.

Dacă astfel de practici continuă, locuitorii din zonă nu vor mai avea un parc, ci o întindere de betoane expuse, unde temperaturile vara pot crește și cu 6-7 grade față de zonele umbrite.

Dispariția arborilor reduce și capacitatea solului de a reține apă, ceea ce agravează efectele secetei.

Dubii asupra legalității administrării terenului

În plus, există suspiciuni că mandatul actualului administrator nu mai este valabil. Avocata Cătălina Mihaela Rădulescu contactată de asociație atrage atenția că orice intervenție făcută în baza semnăturii acestuia ar fi lipsită de fundament legal.

Solicitările societății civile

Asociația cere autorităților să investigheze urgent situația, să clarifice cine administrează legal terenul și să aplice sancțiunile prevăzute de lege celor responsabili de defrișări.

”Am solicitat desigur Poliției Capitalei și Direcției de Mediu un punct de vedere argumentat legislativ prin care tăierile de drajoni nu intră sub incidența legii, adică nu au nevoie de aviz pentru tăiere. Asta ca să putem concluziona și noi cetățenii, să aflăm dacă se dă liber la taiat orice puiete plantat spontan de primării”, au mai transmis Andreea David și Ioana I. Păun din partea ”Asociației aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure ”.

Sursa green-report.ro

Urmărește și știrile pe site-urile partenere CuSimo.ro, actuale.ro și andradolca.ghost.io