Mario de mezzo la sedinta cl 1 696x404

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a ajuns duminică noaptea la spital, după ce a suferit o fractură de şold în urma unei căzături cu bicicleta. Incidentul a avut loc în Parcul Tineretului, acolo unde edilul testase pista de pumptrack inaugurată recent.

Duminică, în jurul orei 23.30, De Mezzo a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Medicul Alin Dinu, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Olt, a confirmat evenimentul.

„A fost în Parcul Tineretului şi a căzut de pe bicicletă. Şi-a fracturat şoldul. A fost dus la Spitalul Slatina pentru investigaţii şi de acolo l-au transferat la Bucureşti“, a spus el.

Potrivit unor informaţii, accidentul s-a produs în urmă cu câteva zile, în timpul inaugurării pistei de pumptrack. Mario De Mezzo a ţinut să testeze personal pista, însă a căzut în timp ce parcurgea traseul cu o bicicletă veche, sub privirile mai multor copii. Scena a fost filmată şi a provocat râsete printre cei prezenţi.

Doctorul Emilian Postelnicu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Slatina, a declarat: „În jurul orei 23:30, am avut un pacient de 48 de ani, din Slatina, care, în urma unei căzături de pe bicicletă, ce era mai veche, s-a prezentat în Urgențe, pentru dureri la nivelul șoldului. A fost investigat imagistic cu ecografie, radiografie și Computer Tomograf, iar în urma diagnosticelor care i s-au pus, pacientul a optat pentru transferul la Spitalul Universitar București“.

Primarul Mario De Mezzo urmează să primească tratament de specialitate la un spital din Capitală.

Sursa puterea.ro