Media

La sosirea președintelui francez Emmanuel Macron în Vietnam, în cadrul turneului său diplomatic în Asia de Sud-Est, un gest neașteptat al soției sale, Brigitte Macron, a atras atenția publicului și a generat un val de speculații.

Imaginile capturate de agenția de presă americană The Associated Press (AP) au devenit virale și au dat naștere unor dezbateri aprinse pe rețelele sociale, unde interpretările au variat de la un gest afectuos la o corecție fermă.

Palatul Élysée a intervenit rapid pentru a dezminți orice speculație că Brigitte Macron l-ar fi pălmuit pe președinte, explicând că totul a fost doar „un moment de complicitate” între cei doi.

Momentul care a surprins întreaga lume

În imagini, Emmanuel Macron apare la ușa avionului, încă în interior, înainte de a face pasul spre scara de coborâre.

Atunci, brațele soției sale, care nu este vizibilă complet în filmare, se ridică spre fața președintelui, într-un gest care a fost interpretat de unii ca o lovitură ușoară.

Macron pare surprins de gest, dar își revine rapid și își continuă protocolul, salutând către exterior.

În timp ce cuplul prezidențial coboară treptele aeronavei, Emmanuel Macron îi întinde mâna soției sale, așa cum obișnuiește în aparițiile publice, însă Brigitte preferă să se țină de balustradă, refuzând gestul obișnuit.

Reacțiile online nu au întârziat să apară. Conturile critice față de Emmanuel Macron au preluat rapid imaginile, lansând speculații despre tensiunile din cuplu.

În fața acestui val de interpretări, Palatul Élysée a avut inițial o reacție defensivă, negând autenticitatea imaginilor.

În cele din urmă, când filmările au fost confirmate drept reale, poziția oficială s-a schimbat.

„Un moment de complicitate”

Autoritățile franceze au încercat să reducă amploarea scandalului, explicând că ceea ce s-a întâmplat nu a fost nimic mai mult decât o interacțiune obișnuită între doi soți, înainte de debutul unui eveniment oficial.

„Era un moment în care președintele și soția sa decomensau ultima oară înaintea începerii vizitei, apostrofându-se”, a declarat o sursă din anturajul lui Emmanuel Macron, încercând să lămurească interpretările asupra gestului.

Oficialii de la Palatul Élysée au insistat că scena a fost pur și simplu o „ciorovăială” între soți, o discuție care nu are nicio conotație agresivă.

„Este un moment de complicitate. De-ajuns cât să le dea apă la moară complotiștilor”, a explicat aceeași sursă, sugerând că mare parte din comentariile negative despre acest episod provin din surse ostile președintelui francez, inclusiv din sferele rusești, care au exploatat momentul pentru a alimenta controverse.

Macron începe turneul diplomatic

În ciuda dezmințirilor oficiale, incidentul a continuat să fie dezbătut intens.

Momentul capturat de camere vine într-un context sensibil pentru Emmanuel Macron, care își începe vizita oficială în Vietnam, Indonezia și Singapore.

Departe de Franța, unde politica internă este marcată de tensiuni și dispute, liderul francez speră ca acest turneu să consolideze relațiile economice și diplomatice cu Asia de Sud-Est.

Sursa evz.ro