Un bărbat de 56 de ani, aflat în arestul IPJ Gorj pentru omor, a fost găsit în noaptea de joi spre vineri mort în celulă, cu firul metalic al telefonului în jurul gâtului.
IPJ Gorj anunță că, la ora 00.09, un polițist din cadrul CRAP al IPJ Gorj a sesizat prin apelul 112 faptul că un bărbat de 56 de ani, din comuna Urdari, aflat în arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, este inconștient într-o cameră de detenție.
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, dar personalul medical a declarat decesul persoanei încarcerate.
Polițiștii au efectuat cercetări, împreună cu un medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, și au ajuns al concluzia că decesul s-a datorat unei asfixii mecanice prin spânzurare.
Pe corpul victimei nu au fost găsite leziuni.
„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un polițist CRAP Gorj l-a observat pe bărbat, în interiorul camerei de detenție, având înfășurat, în jurul gâtului, firul metalic al telefonului montat pe perete și destinat folosirii de către persoanele încarcerate”, transmite Poliția Gorj.
Cadavrul a transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Bărbatul fusese încarcerat la 3 mai 2025, fiind arestat preventiv în 4 mai de către Tribunalul Gorj pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției.
Acesta fusese diagnosticat cu afecțiuni medicale și psihice, susțin polițiștii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa jurnalul.ro