Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis încă un cod galben. Vremea rămâne instabilă, mai ales în jumătatea de vest a țării. Totuși, temperaturile vor fi mult peste norma acestei perioade.

Ploile au lovit mai multe zone din țară în ultimele zile. În zonele subcarpatice s-au produs torenți și viituri care s-au soldat cu pagube materiale însemnate.

Se pare că vremea va rămâne capricioasă în continuare. ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil în intervalul 24 aprilie, ora 12 – 24 aprilie, ora 21.

Vremea se înrăutățește în vest

„În Banat, Crișana și vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Notă: Astfel de fenomene se vor semnala izolat și în restul teritoriului.

Vineri (25 aprilie), vremea va fi instabilă local în zonele montane și în sud-estul țării”, au transmis meteorologii.

La București, foarte cald

La București, vremea va fi perfectă. ANM spune că, în intervalul 24.04.2025, ora 12:00 – 24.04.2025, ora 21:00, în zona municipiului București vremea va fi deosebit de caldă.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

Răcire accentuată în weekend

Începând de sâmbătă, vremea se va răci accentuat în toată țara. De vină este un val de aer rece, de origine polară.

Frontul atmosferic care se va forma la coliziunea cu aerul cald va aduce furtuni puternice în majoritatea regiunilor.

Temperaturile vor scădea, iar la începutul săptămânii viitoare nu vor mai trece de 17-18 grade.

De altfel, se pare că minivacanța de 1 mai va fi perturbată serios de această masă de aer rece.

evz.ro