Distribuie articolul:

 

 Donald Trump, atac fără precedent la adresa lui Zelenski.

Donald Trump a făcut afirmații surprinzătoare despre omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, căruia i-a contestat legitimitatea în Ucraina.

Donald Trump a vorbit de la Mar-a-Lago din Florida, despre întâlnirea din Arabia Saudită dintre SUA și Rusia,  dar a făcut afirmații surprinzătoare despre liderul ucrainean, care în opinia sa nu are legitimitate.

El l-a acuzat pe Zelenski de faptul că SUA a plătit foarte mulți bani pentru războiul din Ucraina, bani care nu se știe unde s-au dus.

„Am rezolvat problema cu NATO pentru plata a sute de miliarde de dolari care au și fost plătite, pentru că SUA plătea pentru țările europene care se foloseau de noi în relațiile comerciale. Să vedem unde se duc banii. Președintele Zelenski a spus că nu știe ce s-a întâmplat cu jumătate din bani.Cred că i-am dat 350 de miliarde, să zicem că e mai puțin, dar oricum e o sumă mare. Trebuie să ajungem la egalitate cu Europa, care a oferit un procentaj mult mai mic, probabil 100 de miliarde și noi peste 300. Este mai important pentru ei decât pentru noi că ne desparte un ocean de locurile acelea. Unde sunt toții banii? Unde s-au dus? N-am văzut niciun calcul, nicio contabiliate. Am oferit sute de miliarde de dolari și nu știu ce s-a întâmplat cu ei”, a spus Donald Trump.

Președintele SUA a mai spus că nu mai vrea să vadă oameni uciși, ruși și ucraineni și că acest război nu trebuia să înceapă. El a răspuns și ucrainenilor dezamăgiți de faptul că oficiali din țara lor nu au fost

invitați la negocierile de pace din Arabia Saudită

„Ei au avut un loc timp de trei ani și mult timp înainte de asta. Acest lucru ar fi putut fi rezolvat foarte ușor. Chiar și un negociator pe jumătate nepriceput ar fi putut rezolva acest lucru cu ani în urmă, fără, cred, pierderea multor terenuri și fără pierderea vreunei vieți și fără pierderea unor orașe”, a mai spus liderul american.

Trump a declarat că ar fi putut „face o înțelegere” pentru Ucraina dacă ar fi fost președintele SUA când a izbucnit războiul.

„Aș fi putut face o înțelegere pentru Ucraina care le-ar fi dat aproape tot pământul”, a spus el. „Totul, aproape tot pământul. Și niciun om nu ar fi fost ucis și niciun oraș nu ar fi fost demolat.”

Sursa adevarul.ro

Distribuie articolul: