Doi adolescenți de 16 ani au fost bătuți și amenințați cu un cuțit de trei tineri care aveau fețele acoperite pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei. Agresorii ar fi fost ajutați de alți doi tineri. Cei cinci au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit Poliției Capitalei, cercetările au început în 8 februarie, când polițiștii au fost sesizați că doi minori de 16 ani ar fi fost victimele unei infracțiuni pe o stradă din Sectorul 2.
În urma cercetărilor au fost identificați cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
Conform polițiștilor, în seara zilei de 8 februarie, cinci persoane s-au deplasat cu un autovehicul, iar la un moment dat trei dintre aceștia au coborât din mașină având fețele acoperite și i-ar fi lovit pe cei doi adolescenți, totodată amenințându-i pe aceștia cu un obiect tăietor-înțepător, cu scopul de a-i deposeda de bunurile pe care le aveau asupra lor.
„Totodată, cei trei autori, în baza unei înțelegeri prealabile, ar fi beneficiat de spijinul moral și material din partea celorlalți doi, care nu au coborât din autoturism, respectiv atât al unui alt tânăr de 19 ani, care i-ar fi transportat cu autoturismul, având montat, în timpul săvârșirii infracțiunii, cu scopul a îngreuna identificarea acestuia, numere false de înmatriculare, cât ș al unui alt tânăr, în vârstă de 18 ani, care ar fi asigurat zona, pentru a nu fi surprinși”, arată Poliția Capitalei.
Polițiștii au făcut cinci percheziții în acest caz, iar cei cinci au fost duși la audieri.
Ei au fost reținuți, iar ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată și conducerea unui vehicul neînmatriculat, sub forma conducerii unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Sursa jurnalul.ro