Distribuie articolul:

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Federaţiei Ruse, a calificat marţi drept „prostii” declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind cedarea unor teritorii ruse pe care Kievul le ocupă în schimbul unor teritorii ucrainene controlate în prezent de Moscova.

Dacă preşedintele american Donald Trump va reuşi să aducă Ucraina şi Rusia la masa negocierilor, „vom schimba un teritoriu cu altul”, a dat asigurări Zelenski într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, adăugând totodată că nu ştie ce teritoriu ar cere Kievul în schimb.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că forţele ruse vor alunga trupele ucrainene din Kursk, unde Kievul a organizat o incursiune fulger în august anul trecut şi a ocupat porţiuni din acest teritoriu rus.

„Acest lucru este imposibil. Rusia nu a discutat niciodată şi nici nu va discuta vreodată un schimb care să implice teritoriul său”, a insistat Peskov, în conferinţa de presă telefonică zilnică. Peskov a dat asigurări că forţele ucrainene care ocupă o parte din regiunea Kursk vor fi „anihilate” sau „alungate”,

Medvedev, care a ocupat funcţia de preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012, a declarat că Rusia a demonstrat că poate obţine „pacea prin forţă”, inclusiv cu atacuri cu drone şi rachete, precum cele care au lovit Kievul miercuri.

Rusia controlează puţin sub 20% din teritoriul Ucrainei, sau peste 112.000 de kilometri pătraţi, în timp ce Ucraina controlează aproximativ 450 de kilometri pătraţi din regiunea Kursk, din vestul Rusiei, potrivit hărţilor open source ale câmpului de luptă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit marţi pentru un „schimb” de teritorii cu Rusia, în cadrul unor eventuale negocieri de pace sub egida Statelor Unite, şi consideră că Europa singură nu va fi în măsură să-i asigure securitatea, relatează AFP.

Dacă preşedintele american Donald Trump va reuşi să aducă Ucraina şi Rusia la masa negocierilor, „vom schimba un teritoriu cu altul”, a dat asigurări Zelenski într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, adăugând totodată că nu ştie ce teritoriu ar cere Kievul în schimb,

„Nu ştiu, vom vedea. Dar toate teritoriile noastre sunt importante, nu există nicio prioritate”, a mărturisit el.

„Se ridică voci pentru a spune că Europa ar putea oferi garanţii de securitate fără americani şi eu spun mereu nu”, a insistat şeful statului ucrainean.

„Garanţiile de securitate fără America nu sunt garanţii reale de securitate”, a continuat preşedintele ucrainean. El a declarat că este pregătit să negocieze, dar a precizat că vrea să facă acest lucru „de pe poziţie de forţă”.

Zelenski urmează să se întâlnească vineri cu vicepreşedintele SUA J.D. Vance la Conferinţa privind Securitatea de la München.

Revenirea la putere a lui Donald Trump, care s-a angajat să pună capăt rapid „măcelului” războiului din Ucraina, a reaprins speculaţiile în jurul negocierilor de pace.

El a anunţat luni următoarea vizită în Ucraina a emisarului său special, Keith Kellogg, responsabil cu pregătirea unui plan pentru oprirea conflictului, la trei ani de la invazia lansată de Rusia.

Sursa economica.net

Distribuie articolul: