Regele Trump și bufonii din România
La Washington se încoronează un nou rege, iar la București domnesc aceiași bufoni de ani buni. Și alții se bat să le ia locul, disperați să guste și ei din meniul domnesc – cașcaval, contracte, combinații cu bani publici. Ați auzit, zilele astea, vreun politician din România să fie în contact cu noua administrație de la Casa Albă? Nu, pentru că interesul este altul aici, pe Dâmbovița: cum să facă parte, cât mai mare, din bugetul pe 2025 nefeliat încă.
O vorbă spune că, dacă nu ești la masă, cu tacâm în față, înseamnă că te regăsești în meniu. Cam așa și cu România de azi.
N-a fost invitat nici premierul, nici președintele, nici vreun mogul de pe la noi ori lider al suveraniștilor, naționaliștilor și ce mai vreți voi la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Și dacă vă întrebați de ce, ei bine fiindcă republicanul care a lovit ca un tsunami toată ordinea internațională stabilită de globaliști nu se apleacă după vreascuri.
Și-au făcut loc pe lista înalților oaspeți nume ca Giorgia Meloni, primul-ministru al Italiei, sau Viktor Orban, liderul Ungariei.
Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis nu există, în planurile echipei lui Trump. Puteau să prindă și ei o invitație, nu în linia întâi, ci mai în spate, pe fundal, însă pentru asta trebuia să plătească. „Team Trump” vinde și invitații, pentru cine nu știa și este surprins, nu e o noutate; dacă nici americanii nu știu să facă bani din orice, atunci cine!? Este o coincidență că noul președinte al SUA – multimiliardar și om afaceri feroce – și-a lansat propria criptomonedă ($Trump) chiar în weekend-ul acesta, înaintea depunerii jurământului? Nicidecum, dovadă cum a reacționat imediat piața financiară, iar Donald Trump a dat o lovitură teribilă: capitalizare de câteva miliarde de dolari în doar șase, șapte ore la anunțul făcut!
Premierul României este ocupat cu filmările pe TikTok și oricum n-ar fi putut ajunge la timp pentru ceremonia de la Washington. În plus, America tocmai ce a interzis platforma de socializare deținută de China, așa că Marcel de la Buzău n-avea cum să se ducă în State pentru simpul motiv că i-ar fi fost imposibil să interacționeze cu „fanii” de pe TikTok. Nu te joci cu așa ceva, prietenii virtuali sunt foarte pretențioși și sensibili! Imediat inundă rețeaua cu filmulețe cu Călin Georgescu și nu vrea nimeni asta.
În ceea ce-l privește pe Klaus, singurul președinte-dictator din UE (așa se cheamă când rămâi șef al statului și după ce ți s-a încheiat mandatul) oricum nu era prea interesat de un drum până la Washington. A mai văzut capitala Americii, așa că nu e nicio pierdere pentru Carmen. În plus, zborul e lung, iar prognoza meteo anunță și un ger năprasnic, ceea ce pentru Prima Minijupă a țării chiar e o problemă.
Cât timp șmecherii planetei fac și desfac alianțe în D.C. și pun lumea la cale, bufonii de la București mai pregătesc o ordonanță, mai dau un tun în buget, mai plasează câte o amantă/cunoștință prin vreun Consiliu de Administrației, au de lucru băieții, așa că dormiți liniștiți, dragi români! Pe ordinea de zi nu este „azi”, dar mâine și-ar putea face loc și o OUG de anulare a votului popular, așa cum vrea soroșista Ali. M. Pippi. Pe bune, acum, ce atâtea alegeri? Una, două, dreptul cetățeanului! Nu mai bine lăsăm ONG-urile să decidă pentru noi?
Oricât de șocant ar părea, dar autoritățile române n-au stabilit nicio punte de legătură cu noua conducere de la Casa Albă. În afară de vizita băiatului lui Trump la București, plus ceva reacții vizavi de anularea alegerilor prezidențiale făcute de Elon Musk, nimic pe zona asta, deși te-ai fi așteptat ca „partenerul strategic” să pomenească România măcar o dată de când a câștigat finala din 5 noiembrie.
La fel, tăcere și la Palatul Victoria (la Cotroceni, Iohannis încă hibernează, doar e iarnă!), de unde te-ai fi așteptat să citești măcar o scrisoare primită de premier sau despre telefonul dat de un viitor secretar „n-șpe” de la Casa Albă și prezentat în prime-time și cu importanța cuvenită – breaking news, premierul a vorbit cu John NoName și i-a transmis asigurări lui Donald Trump că România… Nimic, tăcere, ca și cum luni, 20 ianuarie, nu se întâmplă nimic, nu se dă „reset” la tot, nu vine un nou stăpân, ăla pe care mai toată clasa politică de la București, în frunte cu USR, PNL și PSD, l-a atacat și miștocărit întruna, până să dea de pământ cu preferata, favorita Kamala Harris.
Negreșit că toate acestea îi sunt cunoscute și lui Donald Trump, iar tăcerea bufonilor de la noi este, de fapt, liniștea dinaintea furtunii așteptate de toți. Se schimbă liniile nu numai la Casa Albă, ci și în diplomația americană și în linia de politică externă. Iar Bucureștiul va primi un nou ambasador, care o să vină cu o altă agendă, scrisă direct de pixul lui Elon Musk, dacă nu v-ați prins, deja, cine trasează direcția relațiilor SUA-Europa.
Sursa national.ro