Un TIR a fost distrus de flăcări, în curtea unei firme din Oradea (FOTO)
Un TIR a fost distrus în totalitate, după ce a fost cuprins de flăcări, în curtea unei firme de pe Șoseaua Borșului din Oradea. Incendiul a fost unul deosebit de violent și amenința să cuprindă și alte camioane, dar și o hală din apropiere.
Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, incendiul s-a produs duminică, la un TIR aflat pe rampa de încărcare din incinta societății respective.
„La sosirea forțelor de intervenție, ardeau violent și generalizat un cap tractor și semiremorca acestuia, existând un risc ridicat de propagare a incendiului la o hală de depozitare mărfuri, situată la mai puțin de trei metri de focare și la alte TIR-uri aflate în imediata proximitate”, arată ISU.
Pompierii au acționat concomitent pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea autovehiculelor din apropiere.
Astfel, în aproximativ 30 de minute, au reușit să lichideze focarele și să salveze din calea flăcărilor, o hală, trei TIR-uri și un ATV.
„În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit, au ars capul tractor și semiremorca încărcată cu 7 paleți de flori și 2 paleți de țigări”, mai arată ISU.
La fața locului au intervenit echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere, o autospecială tip Abroll și cu ambulanța SMURD a subunității.
„Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a mai transmis ISU.
GALERIE FOTO:
Sursa ebihoreanul.ro