Un accident cu urmări cumplite a avut loc joi, în a doua zi de Crăciun, pe DN2, în județul Suceava. Din primele informații, o mașină a luat foc în urma impactului cu o cisternă. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și de poliție. Din păcate, tragedia rutieră a curmat trei vieți.

Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, printre victimele accidentului de pe raza localităţii Forăşti se află şi un copil.

„Până în momentul de faţă, din autoturism au fost identificate trei victime, respectiv, un bărbat, o femeie şi un copil, toţi trei cu leziuni incompatibile cu viaţa”, au transmis oficialii ISU.

Accidentul rutier grav s-a produs, joi, pe DN 2, pe raza localităţii Forăşti din judeţul Suceava, conform sursei citate. În accident au fost implicate o cisternă care transporta lapte şi un autoturism, acesta din urmă luând foc.

Șoferul cisternei și soția acestuia, duși la spital

Din câte au anunțat reprezentanții poliției, în primă fază nu se ştia câte persoane se aflau în autoturism în momentul impactului. Din câte s-a mai aflat, în cisternă se aflau șoferul și soția acestuia, ambii fiind transportați la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

„În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a luat foc. Din primele verificări s-a constatat că autocisterna circula pe direcţia Roman către Suceava şi era încărcată cu produse lactate. În autocisternă se aflau şoferul şi soţia acestuia, care au suferit leziuni minore, fiind transportaţi la o unitate medicală. Autoturismul ar fi circulat din sens opus, însă în momentul impactului a luat foc, până la acest moment incendiul neputând fi stins astfel încât nu se poate preciza cu exactitate numărul victimelor”, au precizat oficialii IPJ Suceava.

De asemenea, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au transmis că la faţa locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Autoturismul a fost distrus în totalitate în urma incendiului cu urmări devastatoare. „În ceea ce priveşte autoturismul, incendiul a fost lichidat, dar maşina este distrusă în totalitate. Pompierii şi poliţiştii criminalişti vor stabili câte persoane s-au aflat în autoturism. Din nefericire, nu există supravieţuitori”, au comunicat, iniţial, reprezentanţii ISU.

Sursa national.ro