livestyle 23 mai 2022
Potrivit unui comunicat de presă al casei de producție Mobra Films, R.M.N. , cel mai recent film de lung metraj al regizorului român Cristian Mungiu, a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 17 – 28 mai
Filmul spune povestea lui Matthias, care în preajma Crăciunului se întoarce de la muncă din Germania în satul natal din Transilvania, cu gândul la copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto). Matthias încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la mica fabrică unde lucrează Csilla sunt angajați muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, ceva bizar și misterios se intamplă.
Filmul îi are în rolurile principale pe actorii Marin Grigore și Judith State. Alte roluri sunt interpretate și de actori profesioniști precum Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, András Hatházi sau Deák Zoltán, dar și de actori neprofesioniști.
Filmul este produs de Mobra Films și coprodus de Why Not Productions, Wild Bunch International, France 3 Cinéma și Le Pacte din Franța, Les Films du Fleuve (Belgia), Filmgate Films și Film i Väst (Suedia), cu sprijinul Canal+, France Télévisions, Ciné+, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România și susținut de Eurimages.
Așa cum am menționat și în articolul precedent, Festivalul de la Cannes din acest an este dedicat lui Tom Cruise, 40 ani de activitate cinematografică și 75 de ani de la primul Festival de la Cannes
Vedeta Festivalului a fost premiera filmului Top Gun 2 Maverick, care a atins un record de audiența și încasări.
Vă mai prezentăm un mic video din culisele Festivalului de la Cannes, să vedeți cam cum arată priveliștea din interiorul festivalului…
Ca o mândrie pentru noi romanii, una dintre cele mai titrate firme de servicii de Organizari Evenimente și Servicii Turistice, implicată în organizarea și desfasurarea Festivalului de la Cannes, este a unui român, Geoge Badea.