MEDIASTIRI 24 12 2022 DIVERSE
După o operație de 20 de ore, dr. Sidonia Susanu împreună cu o echipă de 10 medici și 14 asistente, de la Susanu Clinic, reușesc un miracol chirurgical, Alexia deja își mișcă degetele
Un autocar cu 35 de persoane la bord s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, 25 de persoane fiind transportate la spital. Cincisprezece dintre pasageri erau adolescenţi. Printre adolescenţii răniţi s-a aflat şi Alexia, care şi-a pierdut în accident ambele braţe.
Alexia mergeala la un spectacol în Ialomița, împreună cu trupa de dans din Botoșani, din care face parte. Autocarul în care se aflau s-a răsturnat în Pașcani și 25 de persoane au ajuns la spital. Ea a fost foarte grav rănită, cu ambele mâini amputate.
”Din punctul meu de vedere miracolul a fost că a ajuns vie, pentru că astfel de leziuni de regulă au un potențial letal foarte mare la locul accidentului. În general, pacienții cu amputație de 2 membre au indicație de replantare doar a unui membru, tocmai datorită riscului complicațiilor vitale care pot apărea prin replantarea structurilor”
”Am rugat-o să-mi arate ce poate face cu mâna și deja fetița mișcă degetele, m-a strâns de mână. Este absolut extraordinar!’– spune Dr. Sidonia Susanu
Toate semnalele medicale arată că Alexia se va recupera foarte bine și își va putea folosi iar măinile.
Ce spune doctorul Răzvan Constantinescu despre aceasta reușită medicală
MINUNI ALE COLEGILOR DE LANGA NOI
”În urma unui accident rutier, unei fete de 17 ani i-au fost amputate ambele brațe. După o intervenție care a durat 20 de ore, dr. Sidonia Susanu și echipa ei de la Clinica de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă a Spitalului de copii ”Sfânta Maria” din Iași i le-au reimplantat pe amândouă. Și sunt funcționale!
Medicina românească produce miracole. Prin medicii supraoameni. Eu aș fi putut sta 20 de ore încontinuu la o extracție de corp străin esofagian, de exemplu? Nu! Cel mai mult, am stat într-o noapte de la 1.15 la 4.45 neîntrerupt. Adrenalina secretată în condiții de pericol îți poate da puteri supranaturale, pur și simplu uiți de orice altceva, nu-ți trebuie apă, nu-ți trebuie nimic”.
Reușita medicală a Dr. Sidonia Susanu pare un Miracol de la Dumnezeu
În cartea ”Conversații cu Dumnezeu”- Neale Donald Walsch îl întreabă pe Dumnezeu ceva despre sănatate și Miracole. Atunci Dumnezeu îi răspunde:
”Privește în spitale, căte miracole au loc, câte boli care acum 100 de ani erau mortale, acum s-a găsit leacul pentru ele, câte vieți sunt salvate în mod miraculos, câte intervenții chirurgicale reușite au loc zilnic,”
”Ei, să știi că toate astea sunt miracole, și vin de la Mine”
Cum ar putea un om să stea timp de 20 de ore în operație și să-i replanteze Alexiei ambele brațe cu succes, dacă acel OM nu ar fi pătruns până în ultimul atom al sufletului lui, de Spiritul lui Dumnezeu!
VIDEO!Un material cu doamna doctor Sidonia Susanu
Mai jos este link-ul Susanu Clinic, apăsați pe imagine și intrați direct pe pagina clinicii, mai jos este și link-ul de Facebook al clinicii
https://www.facebook.com/clinica.susanu/
ETICHETE. Miracol chirurgical, dr. Sidonia Susanu reușește replantarea ambelor brațe Alexiei, operație chirurgicală de 20 de ore, realizată de dr. Sidonia Susanu de la Susanu Clinic, încununată de succes, pentru replantarea ambelor brațe unei adolescente.