MEDIASTIRI 15 12 2022 DIVERSE
Fostul ministru Mircea Beuran, achitat de Tribunalul Giurgiu. Era acuzat de procurorii DNA că a luat mită 10.000 de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar
Doctorul Mircea Beurean, fost ministru al Sănătății în 2003, în Guvernul Năstase, a fost achitat de Tribunalul Giurgiu într-un dosar în care era acuzat că a luat mită 10 mii de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar pe perioadă determinată.
Conform procurorilor DNA, în decembrie 2018, când îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Beuran ar fi primit de la un alt medic, martor în dosar, bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF.
În aprilie 2020, Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată de procurorii DNA, acuzat fiind că a primit 10.000 de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar pe perioadă determinată.
A fost denunțat atunci de un medic de la Spitalul Floreasca.
Tribunalul Giurgiu a dispus joi, 17 noiembrie, achitarea medicului Mircea Beuran, 69 de ani, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a primit mită de la un alt medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF Carol Davila, relatează Agerpres.
Potrivit deciziei instanţei, Mircea Beuran a fost achitat în baza art. 16, lit. a, din Codul de procedură penală, care prevede că „fapta nu există”.
De asemenea, instanţa a dispus ridicarea sechestrului asupra sumei de 10.000 de euro, aflată într-un cont bancar al medicului.
Gurile ”rele” spun că medicul Beuran este unul dintre chirurgii de elită ai României, care acumulase o simpatie extraordinară, ceea ce îl făcea un rival politic extrem de puternic și incomod pentru sistem. Așa că, DNA și mass media au luat măsurile necesare pentru defăimarea medicului și pentru dezinformarea și manipularea opiniei publice cu privire la imaginea domnului doctor Mircea Beuran.
”FAPTA NU EXISTĂ”
TEME. Medicul Mircea Beuran a fost achitat, Medicul Mircea Beuran, unul dintre cei mai buni chirurgi români, Mircea Beuran a fost achitat în dosarul mitei, fapta pentru care a fost acuzat nu există.